Termeni și condiții

Prezența convenție privind “Termenii și condițiile de utilizare a serviciului de găzduire pagini web”, stabilește care sunt condițiile în care orice persoană poate utiliza în orice mod serviciul de găzduire sau înregistrare domenii

ITSoftGroup SRL tratează cu responsabilitate protecția datelor dumneavoastră cu caracter personal și aplică cu strictețe legislația în vigoare. Mai jos vă prezentăm politica noastră cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, care vă oferă posibilitatea de a vă informa cu privire la protecția pe care v-o garantăm și scopul colectării datelor cu caracter personal.
În calitate de persoană împuternicită̆ (Gazduire Web), din perspectiva Regulamentului, procesăm doar datele cu caracter personal pe care dumneavoastră le-ați stabilit, pentru timpul indicat și în scopurile impuse de dumneavoastră ca operator. Vă asigurăm că datele dumneavoastră sunt în siguranță, rămân proprietatea dumneavoastră și sunt stocate doar pe servere din Romania. Sistemul de back-up este foarte bine implementat și securizat, situat în spațiul European, iar nimeni în afara personalului nostru din departamentul tehnic nu are acces la aceste sisteme.

1. Politica de conținut

Este interzisă publicarea pe serverele furnizorului de conținuturi sau trimiteri (links) către astfel de conținuturi care: (I) încalcă ori prejudiciază în orice mod drepturile de proprietate intelectuală ale altor persoane ori alte drepturi; (II) au conținut obscen sau pornografic sau de natura violentă; (III) au conținut defăimător sau calomnios; (IV) au conținut cu caracter rasial ori discriminatoriu; (V) conțin viruși, cai troieni sau altele similare; (VI) conțin software piratat sau se adresează celor care piratează software ori practică orice activități similare. Este, de asemenea, interzisă utilizarea serverelor noastre exclusiv ca suport de stocare (exp. filme, mp3, poze, etc.).

2. Scripturi interzise

– Scripturi pentru proxy, anonimizator
– Scripturi pentru IRC
– Scripturi de top site-uri
– Scripturi de jocuri online ( se exclud joculețe în flash )
– Mail bomber, mass mail sau orice script de trimis emailuri nesecurizat
– Torrent tracker
– Chat room-uri care consumă excesiv resurse și chaturi WAP
– PhpShell și scripturi similare pentru executarea de comenzi.

Orice încercare de a aduce prejudicii serverelor sau clienților este strict interzisă. Orice activitate care afectează buna funcționare a serverului de shared hosting (exemplele includ, dar nu se limitează la: CPU load peste limite normale, mass mailing, query-uri SQL foarte frecvente și/sau de durată ) va fi considerată abuz și va fi apreciată ca o încercare de prejudiciere a celorlalți clienți colocați.

3. E-mail

Trimiterea de mesaje comerciale nesolicitate (SPAM) pentru promovarea oricărui site utilizând serverele noastre sau prin servere ale unor terți pentru promovarea oricărui site găzduit de noi va avea ca și consecință suspendarea sau anularea contului de găzduire al clientului, fără ramburs. Pot fi operate liste email in condițiile în care persoanele se înscriu pentru a primi mesaje, și se publica în toate mesajele procedura de retragere din liste.

Această politică (restricție) este necesară pentru a proteja calitatea serviciului de hosting. Trimiterea masivă de email-uri determină consumarea masivă a resurselor unui server, aceasta având un impact negativ asupra calității serviciilor recepționate de clienți. Prima încălcare a acestei politici are ca rezultat suspendarea imediată a contului de găzduire.

4. Utilizarea resurselor

Toate conturile sunt monitorizate pentru a urmări consumul de resurse de pe server. Dacă un cont utilizează o cantitate foarte mare de resurse de pe server, vom contacta clientul respectiv pentru a discuta în această privință. În cazul în care un cont utilizează o cantitate mult prea mare de resurse ( memorie, procesor, banda internet), contul poate fi suspendat sau scriptul dezactivat, fără informarea prealabilă, pentru a menține buna funcționare a serverului.

Clienții pot să solicite îmbunatățirea pachetului sau mărirea temporară a resurselor alocate. Constituie responsabilitatea clientului să ne contacteze din timp pentru a solicita mărirea resurselor, pentru a evita, astfel, suspendarea contului.

5. Responsabilitatea clientului

Clientul este responsabil pentru actualizarea informațiilor de contact din panoul de control de facturare, atunci când este necesar. Noi nu putem fi trași la răspundere pentru confuzii intervenite în comunicare ca un rezultat direct al neefectuării de către client a actualizărilor necesare.

Clientul este responsabil pentru menținerea în condiții de securitate a numelui de utilizator, parolelor și a altor informații sensibile.

6. Backup

Backup-urile pentru serviciile de găzduire shared și reseller sunt făcute de catre noi o data pe saptamana, atât la fișiere , căsuțe de email, cât și la baza de date, pe un server extern, și sunt păstrate 7 zile pana la urmatorul backup, unde backup-ul nou va inlocui backup-ul vechi. Totuși, nu oferim nici o garanție pentru integritatea backup-urilor. Sfătuim toți clienții să downloadeze propriile backup-uri din panoul de control, de la opțiunea Backup.

7. Garanția uptime

Serviciul oferit de ITSoftGroup SRL garantează un uptime mediu al serverelor de 99.9 % .

Sunt excepții următoarele:

– Situații de forță majoră, în care noi nu putem avea nici o influență, cum ar fi: războaie, calamități naturale, indisponibilitatea / întreruperea comunicațiilor, foc, viruși, hackeri, nefuncționarea corectă a unui software oferit de altă sursă ( scripturi gratuite, software de comerț electronic sau procesator de plăți online), flood, cutremure, embargouri, acțiuni ale autorităților legale.

– Lucrări de întreținere anunțate sau în situații critice, upgrade-uri ale serverelor.

– Domain name system (DNS), probleme care nu pot fi controlate ITSoftGroup SRL

– Probleme de acces ale clientului cu FTP, POP, IMAP sau SMTP.

8. Cron Jobs

Nu permitem rularea de scripturi prin cronuri setate la intervale mai mici de 15 minute.

9. Scripturi CGI

Scripturile CGI pot fi utilizate de către clienții noștri, fiind o parte inclusă în serviciile oferite, dar orice script CGI realizat special pentru a afecta în mod negativ performanța serverului sau integritatea rețelei, poate fi oprit fără preaviz.

10. Chat Room

Nu permitem folosirea de Chat Room-uri proprii fiecărui client pe serverele noastre, datorită cerințelor deosebite ale acestor programe.

11. Instalări de servicii suplimentare

În cazul în care scriptul/modulul pe care doriți să îl folosiți necesită activarea altor programe software pe server, ITSoftGroup SRL nu este obligat să instaleze acele programe, decât în cazul în care consideră că activarea acestora ar influența pozitiv stabilitatea sau securitatea serverului. În acesta intră și modificarea unor parametri ale programelor folosite pe servere.

Orice cerere de upgrade la cont ( spațiu / trafic / alt pachet ) se face prin email la [email protected] sau telefonic la (+40) 762 267 638 cu cel puțin 24 ore înainte de modificare. Nu ne asumăm nicio răspundere dacă nu se face upgrade la cont și se termină traficul site-ului sau spațiul. Clientul poate verifica în permanență resursele alocate în panoul de control – cpanel – disk usage.

12. Notificări și anunțuri

ITSoftGroup SRL își rezervă dreptul de a trimite notificări privind serviciile oferite precum și anunțuri din partea unor terți, atunci când acestea pot fi în folosul utilizatorilor.

13. Termene de plată și facturare

Clientul este de acord să achite contravaloarea serviciilor noastre în avans față de perioada de timp în care acestea sunt furnizate.

Toate facturile proforme se vor trimite prin email și o versiune printabilă. Clienții trebuie să achite contravaloarea facturii în avans la începutul fiecărei perioade de plată, în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii proforme.
Clienții care doresc închiderea unui cont de găzduire sau al oricărui serviciu achiziționat trebuie să trimită o notificare pe email sau sa anunte telefonic la (+40) 762 267 638, cu cel puțin 5 zile înainte de data scadentă, altfel factura emisă va trebui achitată pentru minim o lună.

14. Prelungirea domeniilor oferite gratuit la oferte

Pentru prelungirea domeniilor oferite gratuit în cadrul unei oferte, se va plati taxa normală de înregistrare a unui domeniu. În cazul în care se dorește transferul unui domeniu oferit gratuit, în primul an de înregistrare, către alt registrant, clientul va achita valoarea domeniului primit gratuit.

15. Regulile de înregistrare a domeniilor

Domeniile inregistrate pe perioada de minim un an, vor achita taxă de mentenanță anuală la data expirării.

Un domeniu poate fi transferat doar in perioada activă, nu poate fi transferat dacă acesta este expirat.

Toate înregistrările de domenii .RO se supun regulilor de înregistrare stabilite de către ROTLD și se găsesc astfel:

Rotld.ro –> Domenii .ro –> Reguli de înregistrare

În cazul în care domeniul expira, clientul este notificat telefonic sau prin email iar timp de 90 de zile, acesta poate cere reactualizarea domeniului si repunerea site-ului dintr-un backup mai vechi.

Domeniile care nu sunt prelungite la termen intră în carantină pentru o perioada de 90 de zile. În timpul perioadei de carantină (cunoscută și ca stare PendingDelete) domeniul poate fi reactivat de către proprietar prin plata taxei de mentenanță.

Domeniile .RO sunt sterse la 90 de zile dupa expirarea valabilitatii. În momentul în care un domeniu este șters, acesta devine disponibil si poate fi inregistrat de catre orice persoana prin intermediul unui registrar autorizat. Înregistrarea se face conform principiului primul venit primul servit.

In cazul in care un domeniu .RO depaseste perioada de 90 de zile, acesta este sters definitiv din baza noastra de date inclusiv backup-urile aferente site-ului de pe serverele noastre.

16. Suspendarea contului pentru neplata serviciilor

Furnizorul va putea redeschide conturile închise pentru neplata tarifelor numai după plata integrală a tututor sumelor datorate de către utilizator.

În cazul în care domeniul este suspendat sau șters pentru neplată sau pentru renunțarea la serviciile ITSoftGroup SRL, va redirecta domeniul spre o pagină parcată, până administratorul domeniului își va modifica serverele dns.

17. Suport tehnic

Fiecare client de găzduire care a cumparat un domeniu sau un pachet de gazduire beneficiaza de suport tehnic in baza unui contract fiind specificat numarul de ore saptamanal sau lunar destinatat suportului.

In cazul in care clientul nu doreste suport tehnic in baza unui contract, suportul tehnic va fi taxat pe ora.

18. Modificări

Ne rezervăm dreptul de a face adăugiri, anulări sau modificări în Termeni și Condiții, pachetele de găzduire, prețuri și pe site oricând, informarea făcându-se prin intermediul site-ului.

CONTACT